Au bonheur des fleurs...

După opt ani de zile petrecuţi în Franţa, Agatha Blanck s-a întors în ţară şi s-a făcut designer floral, renunţând la roba de avocat

Am găsit un colţ de linişte, de armonie şi culoare. La doi paşi de centrul unui Bucureşti sufocant şi zgomotos. În spatele unei porţi înalte şi-a unor ziduri de culoarea cărămidei. Un spaţiu în care să stai pe-o canapea moale, în timp ce gazda îţi pregăteşte un buchet de flori cum n-ai văzut. Un buchet pentru tine, ca şi tine, după stare, după suflet. Că doar niciun mănunchi de flori nu seamănă cu celălalt, în atelierul Agathei Blanck. S-a şcolit la Belle Ecole, în Paris, şi-ncearcă s-aducă în România câte ceva din suflul parizian, în materie de aranjamente florale...

Fotografii: Lucian Muntean

Într-o minune de atelier, cu “cameră ovală, budoar, birou şi, mai presus de toate, seră”, Agatha Blanck s-a regăsit pe sine. Şi se cunoaşte, puţin câte puţin, în fiecare zi. Calmă, bucuroasă, visătoare. “Când am atins pentru prima dată florile, s-a întâmplat ceva. Am simţit ceva, eram cu totul acolo. Şi, de fiecare dată, simt aceeaşi bucurie. Aceeaşi fericire”.
A plecat în Franţa, în 1999, fără să-şi facă prea multe planuri, după doi ani de profesat avocatura la Bucureşti: “Soţul voia să meargă să facă un MBA acolo, iar eu l-am urmat. Nu ştiam nimic pe-atunci: plecăm pentru un timp? Plecăm pentru totdeauna?” Ajunsă la Fontainebleau, Agatha a avut timp să se gândească la lucruri pe care, voit sau nu, le ignorase pân-atunci. “Am avut foarte mult timp pentru mine şi-am putut să-mi fac multă introspecţie. Până atunci, nu-mi pusesem nicio întrebare despre mine, despre ceea ce vreau cu-adevărat. Nu eram mulţumită cu ce făceam, dar, ştii cum e, viaţa te ia şi te duce... Dintr-odată, m-am trezit: ia uite câte pot să fac! Dar mai era şi partea raţională care-mi zicea: am făcut o şcoală de drept, am profesat, nu pot să m-apuc de altceva”. Aşa că a luat cursuri de franceză, a făcut un Master în Drept francez, european şi internaţional de afaceri, a căpătat dreptul de muncă şi şi-a deschis un cabinet de avocatură cu un coleg american. “Dar era ceva ce nu mergea, nu era ce trebuia. Aşa că am început să fac lucruri total diferite: cursuri de pictură, tot felul de lucruri legate de îndemânare, cursuri de bucătărie, de art de vivre...” Şi-n cele din urmă, cursul de artă florală la Belle Ecole, în Paris. Cel care i-a deschis ochii. Şi care i-a hotărât soarta.

“Florile m-au ales pe mine”

Agatha Blanck are 35 de ani. Şi a descoperit ce-i face realmente plăcere în viaţă la 34. Şi e dovada clară că nu trebuie să rămâi prizonierul unei ocupaţii care nu te “îmbracă”, doar pentru că aşa ai hotărât într-un anumit moment. A revenit în România în septembrie 2006 şi, câteva luni mai târziu, a deschis atelierul pe care şi-l dorea, pe o străduţă din Capitală. A căutat săptămâni întregi spaţiul potrivit, dar a fost sigură că l-a găsit când a văzut că era prevăzut cu o seră. “Oricum, de când m-am întâlnit cu florile, totul se potriveşte. Parcă ele m-au ales pe mine”. Şi-a mai fost o potriveală, că Agatha voia tare mult să aibă prin atelier nişte trunchiuri de copac: “Voiam să am copaci. Dar nu puteam, îţi dai seama, să mă duc în pădure şi să-i tai. Şi, la un moment dat, plecam de la Câmpina şi, la ieşire din oraş, circulaţia oprită: cei de la primărie tăiau nişte copaci, făceau curăţenia de primăvară. Aşa că n-am făcut nimic, copacii au apărut, pur şi simplu, în calea mea: am vorbit cu nişte oameni, i-am pus în maşină şi i-am adus la Bucureşti”.

Un buchet într-o conservă

“La Belle Ecole, m-am dus pentru un curs de două ore şi n-am mai vrut să plec. Mi-amintesc că primul buchet pe care l-am făcut era legat de stilul pop: flori superbe, tehnică desăvârşită şi... la sfârşit, buchetul trebuia pus într-o conservă”. Pe Agatha, obişnuită într-o altfel de lume, “mai de business, mai rigidă”, contactul cu florile, cu artiştii, cu miresmele, a trezit-o pe de-a-ntregul. “Mi-am zis: uau!, ăsta e cel mai frumos lucru pe care poţi să-l faci!” Perioada petrecută la “şcoala florilor” a fost “sublimă”: “Se învaţă nişte tehnici: cum să faci buchetul rotund, buchetul bombat, buchetul haute-couture, cel pe care-l folosesc creatorii de modă... Am învăţat să fac decoraţii speciale de mariaj, de botez, am avut cursuri de estetică, de întreţinere a florilor, precum şi un curs care punea în evidenţă legătura dintre flori şi modă, dintre flori şi tendinţe. Am mers cu profesorii noştri în marea piaţă de la Rungis, din afara Parisului, unde se aduc flori de peste tot, din Europa, din Asia, ca să vedem cum arată o zi tipică din viaţa unui designer floral. Am vizitat cele mai importate buticuri ale designerilor florali din Paris, ceva de vis, ceva sublim... Trebuie spus însă că, la Paris, printre altele, designerii lucrează îndeaproape cu revistele şi cu fotografii. Aveam, de pildă, o profesoară care lucra cu revista Marie-Claire. Dacă Chanel lansa, să zicem, un inel, o chemau pe ea să-l pună în valoare cu ajutorul florilor, lucra împreună cu fotografii la crearea unui decor care să aducă un plus de valoare «subiectului»”.

Fulgi, morcovi şi ardei

Fiecare încăpere aduce cu-o expoziţie. Verde, mult verde, îmbinări surprinzătoare de plante şi decoruri, sticluţe agăţate pe sârmă, panglici colorate, fluturi, libelule, cuiburi, oglinzi, ghivece, pietricele, vaze transparente şi canapele confortabile. Inventivă din fire, Agatha nu face lucruri în serie, drept pentru care zice că n-are concurenţă în România: “Eu nu fac nimic la fel. Totul e în funcţie de eveniment, de persoană, de loc... E un pic ciudat şi pentru clienţi pentru că în momentul în care vin să mă întrebe, eu nu ştiu ce-o să fac...” Dacă treceţi, din curiozitate, prin oaza de linişte a Agathei, nu trebuie să vă mire prezenţa unui ardei, a unei bucăţi de praz sau a unor fulgi într-un buchet. “Fac tot soiul de combinaţii: flori, fructe, legume, frunze, muşchi, crengi...” Dac-o întrebi ce planuri are îţi spune că lucrează la un proiect cu designerul George Neagu: “Vom face împreună creaţie vestimentară”. Şi-ţi mai spune că o deranjează tare mult înfăţişarea vitrinelor de magazine din România, aşa că şi-a propus să schimbe ceva la capitolul ăsta, dacă va putea: “Nu văd vitrinele, nu mă cheamă deloc. Probabil au lucruri drăguţe înăuntru, dar eu nu-mi dau seama. La Paris, lumea iese la plimbare să vadă vitrinele, mai ales în timpul sărbătorilor. Ies din casă special pentru asta, aşa că e o adevărată competiţie între designerii florali”.

“Au bonheur des fleurs...”
text de Florentina Stoian
fotografii de Lucian Muntean
publicat în Adevărul
18 iunie 2007